Design interiorGhiduri

Cum iti mobilezi si utilezi ieftin apartamentul

Se intampla adesea ca bugetul alocat pentru a mobila si utila un imobil sa fie limitat. Fie ca esti investitor imobiliar si cauti sa reduci costurile cand iti pregatesti apartamentul pentru vanzare sau inchiriere, fie ca o faci in scop personal, este important sa stii cum sa te incadrezi intr-un buget scazut. Citeste mai jos cateva sfaturi utile si extrage-le pe cele care ti se potrivesc.

Fa-ti o schita

Imagineaza-ti cum vrei sa arate ”produsul final” si fa-ti o schita a apartamentului cu tot mobilierul, impreuna cu masuratorile aferente. Astfel vei evita atat cheltuielile inutile cat si eventual neplaceri in ceea ce priveste dimensiunile mobilierului.

Foloseste serviciul de imagini de la google sau pinterest pentru a-ti alege configuratia mobilierului in apartament. Vizualizand imagini cu incaperi asemanatoare ca si forma gata mobilate, te poate ajuta sa te decizi.

Cumpara mobilier minimalist

Stilul minimalist nu doar ca ofera un aer modern si aerisit apartamentului, dar este si un stil usor de implementat, iar mobilierul minimalist are costuri mai mici. Cu cat materia prima este mai putina cu atat pretul mobilierului este mai mic.

Alt avantaj este ca mobila minimalista face incaperile sa para foarte spatioase, lucru util intr-o vanzare sau inchiriere imobiliara.

Faptul ca se monteaza usor si o poti de cele mai mult ori face singur fara a-ti fi necesar sa platesti pentru acest serviciu, contribuie la minimizarea costurilor.

Cumpara mobila de serie

Daca aveai cel mai mic gand sa-ti faci mobilierul pe comanda, renunta la idee. Mobila de serie va fi infinit mai ieftina decat mobilierul facut pe comanda. Prin mobila de serie intelegem mobilierul care se gaseste in comert, in magazine si site-uri de specialitate. Cauta cu atentie si vei gasi mobilier decent la preturi mai mult decat rezonabile.

Cauta in site-urile de anunturi

Pentru mobilierul care necesita montaj, precum mobila de bucatarie, nu recomand achizitia la mana a2-a, deoarece acesta de cele mai multe ori se deterioreaza atunci cand este demontat si montat din nou. In ceea ce priveste canapele insa, chiar recomand folosirea portalurilor de anunturi.

Arunca-ti cate un ochi pe OLX, poti avea surpriza sa gasesti canapele aproape noi, sau chiar noi foarte mult sub pretul pietei.

Achizitia electrocasnicelor precum masina de spalat sau frigiderul, deasemenea poate fi facuta de pe portalurile de anunturi. Gasesti electrocasnice foarte putin utilizate la preturi pana la de 5 ori mai mici decat cele din magazin. Fii atent insa sa faci toate probele inainte de achizitie pentru a nu avea surprize apoi, totusi vorbim de un lucru la mana a2-a.

Cumpara doar strictul necesar

De multe ori ne vina natural sa cumparam cat mai mult, doar ”sa fie”. Tinand cont ca se lucreaza ”pe buget”, cauta sa te rezumi la strictul necesar. Incearca sa nu cumperi nimic din ce nu iti este absolut necesar. Astfel iti protejezi bugetul si totodata eviti sa ai in final un apartament prea incarcat.

Voi ce trucuri folosi pentru a nu depasi bugetul alocat atunci cand mobilati si utilati un apartament?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *